cuplu m

Dă PRIORITATE priorităților ... din viața ta

Oare de ce avem timp pentru relații atunci când e prea târziu?

Îți amintești cum erați voi la începutul relației voastre?

Timpul petrecut împreună trecea întotdeauna prea repede și abia așteptai să rezolvi orice altceva doar ca să poți petrece timp cu el/ea.

Sau poate erai printre aceea care aveau o relație la distanță și erai așa de bine organizat încât să-ți faci timp să pleci sau cu trenul sau mașina către celălalt.

Ce se întâmplă acum?

De ce nu mai ai timp pentru relația ta cea mai importantă?

Vorbeam cu una dintre participantele în cursurile mele de dezvoltare personală și care e divorțată de puțin timp. Era așa de mirată de faptul că acum fostul soț o sufocă cu atenția lui – vrea să petreacă foarte mult timp împreună, ceea ce ea își dorea atunci când erau împreună – că el nu găsea timp pentru ei.

Oare de ce avem timp pentru relații atunci când e prea târziu?

Să fie mintea românului cea de pe urmă sau chiar nu știm diferența între important și urgent?

  • Când i-ai spus ultima dată partenerului un „TE IUBESC” pe stradă în mijlocul zilei?
  • De câte ori v-ați îmbrățișat ieri fără motiv?
  • Când l-ai lăudat/admirat pentru ceva în fața rudelor/prietenilor?
  • Oare cât a trecut de când ați vorbit despre planurile voastre de viitor?
  • Ați comunicat eficient în ultima vreme? Te-a ascultat? L-ai ascultat?
  • Știi care sunt gândurile partenerului tău de cuplu?
  • Ați găsit timp să vă bucurați de viața în doi?

 

Oamenii își fac timp pentru relația lor când sunt pensionari și se culcă în paturi separate ca să poată celălalt să se odihnească. Când copiii sunt la casele lor și medicamentele pe noptieră.

Doar că atunci poate fi prea târziu pentru mulți. Unii ajung singuri în această situație și regretele că nu au avut timp nu le țin loc de iubire. 

Știu că îți vin în minte o grămadă de scuze de ce „nu ai timp”:

  • Copiii pe primul loc, dacă aveți
  • Sănătatea
  • Banii și ratele la bancă
  • Afacerea care nu prea merge

 

Și o mie de alte scuze pe care chiar și tu le crezi.

Îți ia 2 secunde să spui TE IUBESC, hai poate 4 dacă spui cuvintele apăsat și te uiți în ochii omului pe care l-ai ales să îți fie alături la bine și la greu – așa ai zis la cununia voastră.

De ce oamenii își fac timp pentru relație când descoperă mesaje pasionale și pline de interes pe telefoane, facebook sau emailuri pentru alte persoane?

De ce nu i-ai spus TE IUBESC înainte ca altcineva să o facă?

Oamenii își fac timp pentru relație când minciuna și trădarea au găsit loc în dormitorul lor.

Dar atunci rănile pot fi atât de adânci încât să fie prea târziu. 

 

Ei uite asta înseamnă că timpul petrecut împreună e important. Acum chiar ai o urgență.

 

Omul nu trăiește numai cu pâine. Din când în când e nevoie ca pâinea „să fie unsă cu unt”.

„Să se schimbe el, eu am făcut destule pentru noi.”

Dacă l-aș întreba pe partenerul tău despre ce ai făcut tu pentru el, ce crezi că mi-ar răspunde?

Ai făcut ce a avut el nevoie sau ce ai presupus tu că are el nevoie?

Când ai găsit timp să vorbiți despre nevoile sau valorile voastre?  

Suntem în secolul în care ne plângem de lipsa timpului, am auzit că s-a modificat frecvența cu care e perceput timpul și de aceea nu avem timp și viața trece atât de repede.

Poate tocmai de aceea trebuie să fim noi stăpânii timpului.

Timpul e unitatea de măsură a vieții noastre.

Cât e ceasul acum?

Vezi!? Când te uiți la ceas nu doar afli cât e ceasul, ci și cât a mai trecut din viața ta.

Suntem îngroziți că nu mai avem timp. Cum să avem timp dacă nu ne-am făcut timp? Nu am găsit 2 secunde să spunem TE IUBESC – oricui e important pentru noi. ZILNIC. Ai 5 persoane în viața ta dragi ție? Cât TIMP îți ia asta?

Poate ai citit/auzit și chiar ai participat la un curs de gestionare sau managementul timpului și ai aflat o mulțime de lucruri despre prioritizare.

Dar cum ar fi să dai prioritate priorităților din viața ta?

Ca să nu mai ai apoi timp să te plângi, învinovățești sau să regreți că nu ai făcut lucrurile la timpul lor.  

Cel mai frecvent motiv pentru despărțiri nu este înșelatul, ci deconectarea în cuplu.  

Deconectarea fizică, mentală, emoțională sau spirituală.

La ultimul curs cineva m-a întrebat cum să facă să se apropie din nou de femeia pe care o iubește, mai ales că a îndepărtat-o brutal la îndemnul părinților și acum ea este într-o altă relație?

Deci? 

Când iți faci timp pentru relația ta?

Cât timp petreci cu cea mai dragă ființă, pe care ai considerat-o odată?

 

Ce e important pentru tine acum? Dar urgent?

 

Revin curând cu informații despre cum să găsești timp pentru conectarea voastră.

Succesul e la îndemână!